Bun venit!

Bine ai venit căutătorule de drum şi suflet. Sper că aici, pe acest blog, printre frânturile de suflet şi gândurile aruncate la întâmplare, vei găsi locul potrivit şi răgazul necesar să te odihneşti şi să te regăseşti. Iar la plecare lasă-mi, te rog, un semn al trecerii tale.







vendredi 3 juin 2016

Graduation Day

       
 Lui Radu, darul lui Dumnezeu pentru mine

        Povestea a început în urmă cu aproape 19 ani, când am primit cel mai frumos dar de la Dumnezeu. O bucăţică din sufletul meu venise pe lume. Nu-mi amintesc minut mai frumos decât acela în care l-am văzut şi l-am auzit, pentru prima dată. Într-o fracţiune de secundă, minunăţia aia mică, nepotul meu, devenise raţiunea mea de a fi, bucuria fiecărei zile, motivul pentru care fiecare clipă se merita trăită cu bucurie şi speranţă. Am plâns, am râs, am fost nebun de fericită, am fost copilăresc de uimită, am fost nedescris de curioasă.                
        Dumnezeu, din motive ştiute numai de El, nu mi-a dat şansa de a fi mamă, dar mi-a dat imensa bucurie de a mă simţi binecuvântată de naşterea lui şi de a putea să-i fiu aproape în toţi aceşti 19 ani. Cum aş putea vreodată să-i mulţumesc?
         Astăzi a absolvit clasa a 12-a, iar eu m-am simţit, brusc, depăşită de evenimente. Când au zburat cei 19 ani? Oare am ştiut tot timpul cum să-i fiu alături? Oare a simţit cât de mult îl iubesc şi cât de mult înseamnă pentru mine?
         N-a existat moment, clipă, zi, în care eu să nu fiu mândră de el, în care să nu-l simt în fiecare bătaie de inimă şi în care să nu-i mulţumesc pentru toată fericirea cu care mi-a umplut viaţa şi golurile din suflet.
         Darul meu minunat, dragul meu drag, îţi doresc să-ţi dea Dumnezeu puterea de a-ţi împlini toate visele şi de a-ţi străbate toate cărările vieţii cu bucuria de a trăi fiecare clipă, cu demnitate, respect, libertate, lejeritate şi rezonanţă.

dimanche 5 juillet 2015

Iubeste! Iubirea exista!



            Tu mi-ai umplut imensul gol din suflet cu căldura, tandrețea, intimitatea și intensitatea tuturor trăirilor tale. Ai apărut într-un moment în care aveam nevoie să cred că și aici, pe pământ, există îngeri, care pot să-și întindă aripile ca să mă cuprindă în liniștea sufletului lor.
            N-am cum să mai înțeleg sau să dezleg tot ceea ce ne unește. M-am luptat cu acest sentiment, dar n-am mai putut să rezist nevoii tale de tandrețe, atât de intens transmisă printr-un strigăt mut. M-ai lăsat să alunec în sufletul tău si mi-ai arătat câtă nevoie ai de mine acolo. Și-atunci un gol a început să umple un alt gol, și viceversa. Și-n momentul acela m-am pierdut, m-am redescoperit, mi-am revenit, si iar m-am pierdut, si iar m-am redescoperit. 
           Am convingerea că ne-am regăsit din alte vieți, în care ne-am iubit la fel de mult, iar Dumnezeu n-a vrut să trecem și prin viața asta fără a ne aduce iar împreună.
           Ești sufletul meu pereche, cu care am traversat lumi neștiute, de care  nu-mi aduc aminte, pe care nu știu cum le-am trăit, dar intuiesc că, în niciuna dintre acestea, n-am putut trăi unul fără celălalt, ne-am completat reciproc și ne-am iubit dincolo de orice limite,  altfel n-am fi acum aici și n-aș putea să trăiesc o multitudine de emoții atât de intense și pline de semnificații, dar necunoscute mie până acum. De aceea probabil că simt, că te naști în fiecare moment în pântecul meu și te redefinești în fiecare moment în sufletul meu.
           Aș vrea să realizeze toată populația masculină ce înseamnă un bărbat care dă valoare cuvântului bărbat, un bărbat a cărui putere se trage, nu din forța brațelor sale sau a numărului banilor care-i are, ci din puterea, iubirea și capacitatea de înțelegere din sufletul și inima lui.  
           Ce procent oare, din toată populația feminină, știe cât de important e pentru o femeie să trăiască, în fiecare moment, cu sufletul plin de iubire  respirând doar datorită bărbatului. a cărui putere se află și în  infinita tandrețe și  nețărmurita dragoste  cu care o îmbrățișează?
            Tu reprezinți pentru mine toate anotimpurile, toată iubirea acestei lumi strânsă într-o singură inimă și împlinirea unui întreg, unit din două jumătăți regăsite.
            Iubește-mă, învață-mă să te iubesc și sădește-mi dragostea. încrederea și împlinirea în suflet.
            Ai inima mea în palme: iubește-o sau las-o să cadă.


lundi 29 juin 2015

Suflete în derivă

         Acest text l-am scris  in urmă cu 10 ani. Recitindu-l, realizez cât de mult îmi plutea sufletul în derivă şi cât de departe era singurul "ţărm" pe care aş fi avut puterea şi dorinţa să mă odihnesc şi să-mi găsesc, în sfârşit, liniştea. 
          La momentul respectiv nu cred că am înţeles, în totalitate, semnificaţia lui dar acum, cu liniştea dată de maturitatea deciziilor luate, am realizat ce încerca să-mi transmită, atunci, sufletul meu zbuciumat. 
          Nu ştiu câţi dintre noi au puterea de a-şi găsi "liniştea", dar ştiu că în fiecare zi mă lovesc de suflete în derivă, ce nu sunt conştiente de zbuciumul lor, ce se chinuie să supravieţuiască, şi cărora îmi vine să le strig, din toate puterile: Treziţi-vă! Ieşi din chinul la care v-ati autocondamnat! Făceţi-vă ştiută şi cunoscută iubirea! Nu lăsaţi să treacă o viaţă ca să puteţi afla ce înseamnă, în sfârşit, o întreagă zi de linişte sufletească!

          Agonia furtunii
                      23.06.2005


         Sunt un căluţ sălbatic plămădit din furtuna izvorâtă din dragostea noastră. Am aflat, într-un final uitat şi părăsit, că-s ore, născute special, pentru a învăţa să plângi. Simt agonia furtunii în sufletul meu şi sunt îngrozită când îi aud tânguirea. A izvorât din mine şi-acum moare, ascunsă adânc în întreaga fiinţa mea.
        Pierzându-te în fiecare zi, mi-am pierdut credinţa. Ţi-amintesti cum m-ai învăţat că "Dumnezeirea se află prezentă în cele raţionale si neraţionale, în cele însufleţite şi neînsufleţite?" Poate de-aceea ţi-am transformat chipul în icoană, ca să-mi înfrâng răzvrătirile, apărute în fiecare noapte, când sufletu-mi aleargă printre nori furioşi ce se contopesc violent.
        Mă simt într-un labirint fără ieşire şi îmi torturez sufletul întrebându-mă: mai sunt vreodată prezentă în gândurile lui
? Oare mă mai iubeşte sau nu? Dar oare m-a iubit vreodată? Mă urăsc în fiecare moment pentru că nu am puterea de a-mi opri agonia în care mă aruncă, de fiecare dată, aceste gânduri.
       Mă simt rătăcită într-o poveste, ce-mi pare a fi doar a mea, pe care lui nu am cum să i-o fac cunoscută. Durerea este cu atât mai puternică, când privirea mi-o desfac, din vise, dimineaţa în zori şi mă trezesc, practic, în două corpuri: în mine şi-n el. Îmi răsucesc genunchii ordonându-le să mă ajute să-mi fac rugăciunea pentru copilul nostru ce n-a putut să se nască. Himerele nu au copii.
Simţi cât de cumplit poate fi acest sentiment? 


                                                                                              

                                                                                                             23.06.2005

jeudi 18 juin 2015

Darul lui Dumnezeu



Atunci cand esti lumina care-i transforma intunericul in scrum,
cand toate bucatile din suflet se intrec care sa te iubeasca mai mult,
cand te iubeste nebuneste, anormal de nefiresc,
cand esti iubirea intregii sale vieti,
cand ii esti intregul suflet,
cand te doreste si atunci cand doarme,
cand intreaga iubire e nebunie asumata,
cand esti ingerul intregii sale vieti,
cand ii esti gheata si vapaia din suflet, necunoscute si nemarturisite,
cand simti ca mori de dor,
cand esti soarele si luna, si toate stelele stiute si nestiute,
cand esti toata galaxia, numai galaxia sa,
cand iubirea nu mai are intensitate, pentru ca nu mai are limite,
cand ii ramane impregnat, in suflet, gustul buzelor tale,
cand iti inspira mirosul si nu se mai poate satura de el,
cand dragostea pe care i-o porti poate remodela caractere si schimba vieti,
cand ii esti sufletul ratacit prin lume, regasit si imbratisat,
cand ii esti "darul lui Dumnezeu",
Oare atunci poti sa mai vorbesti doar despre dragoste?
Sau despre miracolul ca ti-ai gasit intregul?


mercredi 27 mai 2015

Multumesc, dragă Alex Chermeleu!

                  În fiecare zi îmi acord câteva minute să citesc un blog care-mi place foarte mult. Cel al lui Alex Chermeleu (https://alexchermeleupersonal.wordpress.com). Nu ştiu cum reuşeşte să redea atât de bine, în fiecare zi, natura umană, în forma ei cea mai pură. 
                  Uneori am impresia că-i apar cuvintele în vis şi că el nu face altceva decât să se trezească şi să le aştearnă pe hârtie. :)))) 
               Sunt realmente invidioasă când, citindu-l, parcă a scormonit în sufletul meu şi-a aruncat de-a valma, pe hârtie, tot ceea ce a găsit pe-acolo.:))) 
                 Whatever....nu pot decât să-i mulţumesc pentru momentele, atât de frumoase, pe care le savurez citindu-l. Acesta este unul dintre ele: 


Si nu mai vreau sa fii Nefericita!


Image
Vreau sa fii TU!
De cate ori ti-ai sters lacrimile in soapta si ti-ai pus masca fericirii? De cate ori mi te-am imaginat ghemuita in acel colt uitat de lume cu zambetul ravasit in amintiri? Nu am putut niciodată sa ma uit in ochii tai tristi fara sa rup bucati din inima si sa le arunc in jurul meu. Fiecare planset al tau mi-a spus mereu ca tu esti mai puternica decat ai fost ieri si ca singura vei strapunge suferinta.
Dar eu te vreau langa mine. Vreau impreuna cu tine sa sufar, sa ma bucur, sa plang si sa rad de fiecare data cand imi spui ca vrei sa mai raman. De cate ori ai ferecat portile inimii pentru a nu face loc luminii? Cum ai putut sa te ineci singura in toate dramele ”personale” si aruncate gratuit in sufletul tau de catre oamenii rai si fara inimi?
Oameni fara chip care ti-au ucis clipele … Niste criminali de clipe. Violatori ai momentelor. Unde ai putut sa iti uiti iubirea atunci cand cei din jur te-au intors din drumul tau spre fericire? Doar pentru a-si gasi ei insisi acea fericire. O fericire falsa. Muta. La fel ca ei. Cate saptamani, luni si ani au trecut fara sa te bucuri de tine si de visul tau?
Fara sa te bucuri de zambetul tau curat, de rasul tau de copil si de frumusetea ta divina … Unde ai lasat inima sa poposeasca si cui ai imprumutat visul tau senin?
Vreau sa ma asculti acum!
Vreau sa razi. Atunci cand ochii tai sunt inchisi. Atunci cand te trezeşti in diminetile cele mai reci de pe pamant. Vreau sa razi atunci cand toti ceilalti plang. Cand lumea isi inghite cuvintele in cele mai amare zile. Vreau sa fii Puternica. Vreau sa fii TU!
Pentru ca tu esti vantul cel mai puternic. Valul cel mai inalt. Nisipul cel mai fierbinte. Ochii cei mai blanzi …
Te rog nu mai plange! Te rog …
Pentru ca eu nu mai vreau sa fii nefericita!

https://alexchermeleupersonal.wordpress.com/2014/04/12/si-nu-mai-vreau-sa-fii-nefericita/

Vorbe răscolite despre "mizeria umană"

              Cât de sincer ne permitem să vorbim despre mizeria umană? Nu doar cea pe care o sesizăm zilnic sau ocazional, ci aceea pe care avem impresia că n-o putem găsi în sufletele noastre sau în sufletele celor pe care-i investim cu toate sentimentele noastre frumoase?
              Aproape niciodată....
              De ce? Are o formă prea pură acolo unde zace ascunsă, adânc în sufletul nostru. O ridiculizăm, înfierăm, exterminăm, etc. atunci când o sesizăm la altcineva, dar când e vorba de propria noastră mizerie, "uităm", inexplicabil de altfel, de existenţa ei. În noi, minunaţii şi extraordinarii "noi", pur şi simplu nu există.
             Cât de mizerabili putem fi şi cât de jos putem ajunge, în adâncul haznalei abjectelor sentimente umane? Întotdeauna spun "mai jos de-atât nu se poate" şi-ntotdeauna mi se demonstrează că se poate şi că această hazna, practic nu are limită.
            Că mizeria umană, surprinzător încadrată la sentimente umane, dar foarte reală, este apanajul oamenilor deştepţi, calculaţi, fără suflet şi care, în loc de inimă, au o listă de nevoi de satisfăcut, indiferent de cadavrul pe care care calcă, acum, peste un minut sau peste două sau oricând au poftă domniile lor să păşească, în decursul vieţii lor mizerabile.
            Şi-astfel, mizeria umană, se manifestă zilnic printre noi, o acceptăm, o tolerăm, uneori o şi copiem, sătui să ne-o încasăm doar noi şi înrăiţi la maxim de dorinţa de a şi-o încasa şi alţii.
            În înţelepciunea lui, Alfred de Musset spunea că "uitarea este vechiul leac pentru mizeria umană". Dacă ar fi ştiut câtă dreptate şi forţă au spusele lui....... De aceea, locuitorii, păstrătorii şi apărătorii înfocaţi ai haznalei abjectelor sentimente umane, se lecuiesc miraculos de fiecare dată de această "boală", renasc din propria mizerie şi păşesc senini şi netemători către cel de-al "n"-lea potenţial cadavru pe care să calce în drumul lor către bifarea listei cu nevoi de satisfăcut.
             Când ne "jucăm" cu gunoiul, dragii mei, ajungem să mirosim ca el, ajungem sa-l tolerăm, să-l "înfrumuseţăm", dar la oricâte artificii de cosmetizare am apela, vom rămâne cu mirosul lui în nări toată viaţa. E pestilenţial şi miroase a hazna. Şi te va lăsa marcat pe viaţă....atât cât îţi este dat să o trăieşti.

vendredi 3 avril 2015

Yutzi




Mi-am prins gândurile în căldura prieteniei lui si mi-am deschis larg sufletul ca să se poată adăposti acolo, în adâncuri, ori de câte ori, va dori să-și transforme tristețile ce-l bântuie în iubire pură.
       Stia asta. A simtit-o și a intuit-o, ca printr-o minune. A rasărit pe un cer plin de stele, acolo unde doar luna reușea să apară din când în când. Și-astfel a reușit să lumineze totul în jur.  
       În noaptea aceea, indecent de solitară, el mi-a atins inima cu vârful degetelor și-apoi a mângâiat-o cu toată palma, rostind: Vreau să fiu bărbatul care-ți  face viața mai frumoasă , fără ceva magic ...doar cu dragostea lui!
       Mulțumesc!

lundi 16 février 2015

Un text răvășitor de adevărat

Am citit-o prima dată pe Gabriela Hrebenciuc în urmă cu aproape 10 ani. Am recitit o parte din ceea ce a scris și am ramăs uluită de intensitatea și veridicitatea celor redate de domnia sa în acest text. Cum poți comenta atâtea trăiri aruncate realității, după ce ele au fost îngropate, atât de adânc, în sufletul tău? Stimată doamnă, vă mulțumesc  pentru că ați așternut pe hârtie sufletele neștiute ale atâtor femei.



Iubitele vântului - Primăvara femeilor singure


Prim
ăvara din cer şi din oameni s-a rătacit prin zăpezi şi nturi, lăsând uşa anotimpului deschisă, doar spre frig şi cenuşiu.

Când e frig, singuratatea e mai grea. Fulgii lovesc pervazul ferestrei
şi al inimii, strivind, fără milă sau regrete, fiecare clipă in care lacrima tăcerii aşteaptă mângâierea unui cuvânt sau a unei inimi. Nimic din noi nu infloreşte când zăpezi de gânduri şi nelinişti ne aruncă prizonieri in cătuşele singurătăţii. Cu siguranţă există şi o cheie, dar de cele mai multe ori, e aruncată intr-un ocean de aşteptare şi dor. Alteori visăm, ani şi ani, să vina un salvator care să ne scape din ghearele însingurării. Dar zburătorul întârzie... Doamne, de ce îngădui să fim atât de orbi, încât să nu vedem că de cele mai multe ori, cheia e chiar în mâinile noastre, în inima noastră, în mintea noastră, în sufletul nostru? De ce ne e teamă de zborul libertăţii de a alerga spre o altă inimă, de zborul iubirii? Trăim în trecut, călcând mereu pe urmele zilelor când eram sau nu pereche. Cautam răspunsuri şi rezolvări doar pentru ieri.
Ne topim timpul
şi bucuria în focul neputinţei de a schimba acum ce a fost atunci. Ramânem veşnici prizonieri între "ieri" şi "astăzi".
Dar mâine? I
n fiecare seară păşim prin somn spre "mâine". Chiar şi pentru noi, cei singuri, vine, necondiţionat, "mâine".
Un "mâine" care doare
şi sperie. Un "mâine" ursuz şi tot mai obosit de aşteptare... Da, exista şi o primăvară a femeilor singure... O primăvară a femeilor care nu au câştigat o inimă de barbat... Femei frumoase, femei împlinite profesional, femei energice dar şi sensibile, femei care cresc singure copii... femei singure...
Şi, aparent, inexplicabil pentru toti, cum o astfel de femeie este totusi singură... Dar de cele mai multe ori, explicatia e dureros de simplă: sunt singure, fiindca multe dintre aceste femei, învingătoare în diverse domenii, nu reuşesc să rămână şi căştigătoarele unei inimi de bărbat. Şi cine ar putea spune dacă vina este feminină sau masculină?

Unor femei li se reproşează că sunt imposibile, pretenţioase, distante, că nu se poate apropia nimeni de ele.
Eu aş zice dimpotrivă. Sunt femei de care oricine se poate apropia. Sunt extrem de sociabile şi de prietenoase.
Chiar extrem. Problema e î
nsă alta. Sunt femei cumplit de incomode, spun întotdeauna ce gândesc şi nu neaparat în cuvinte (le ajută foarte mult ochii şi atitudinea), trăiesc într-un ritm foarte susţinut şi mai întotdeauna reuşesc să îi sperie pe oameni, cu intensitatea trăirilor lor. Sunt femei pe care orice bucurie le face să explodeze, dar şi orice tristeţe le dezintegrează. Şi au nevoie de un real sprijin afectiv. De un umăr întotdeauna aproape, atunci când privirea e umbrită de lacrimi. Dar, de obicei, primesc doar motivaţii: "Mi-e teamă să mă apropii de tine. Mi-e teamă să nu-şi înşel aşteptările. Nu pot sa cred că există cineva atît de sensibil şi de romantic şi mi-e frică să nu te rănesc, să nu fiu doar o nouă decepţie pentru tine. Nu pot ţine ritmul cu tine". Şi într-un ocean de fricoşi sau indiferenţi, astfel de femei ce ar trebui sa facă? De mii de ani, femeile aşteaptă bărbatul care să le schimbe viaţa.
Dar, alunecâ
nd prin timp, nici bărbaţii nu mai sunt ceea ce legendele ne fac să visăm. Acum şi barbatii aşteaptă doar oferte.

Sunt tot mai puţini luptători. Ingrijorător de des, bărbaţii acestui timp preferă să ofere doar bani sau sex.
In cazuri mai speciale, le oferă pe ambele, la pachet. Dar, in general, oferta în surplus a uneia dintre aceste componente încearca de fapt să suplinească deficitul celeilalte. Şi sunt femei care au mari probleme la ambele capitole. Dacă cineva le oferă bani, cadouri etc., sufletul lor se simte ca o marfă expusă pe taraba vieţii, aşteptând lipirea etichetei cu preţul. In faţa unei oferte sau chemări sexuale, trupul lor ţipă disperat de spaima de a nu deveni doar un obiect al unei plăceri de o clipă. Fără afecţiune şi ocrotire emoţională, e ca şi cum le-ar înscrie intr-un bordel. Sunt femei care n-au cerut şi n-au acceptat niciodată nimic material de la bărbaţii lumii. Dimpotrivă. Au dăruit ele orice, oricui, oricând au simţit că cineva are nevoie de un sprijin material, cu mare grijă să nu răneasca. Dar marele lor defect in ochii tuturor bărbatilor este ca cer mult, foarte mult, enorm de mult (imposibilul spune partea adversă), afectiv, emoţional, sentimental. Şi nu din egoism. Nu cer niciodată mai mult decât pot ele dărui. Cer într-adevar mult, dar ştiu să şi ofere foarte, foarte mult. Sunt femei care cer tandreţe. Cer grijă sufletească. Cer timp. Timp petrecut cu ele. Cu sufletul lor. Timp in care un bărbat să le ţină de mână, să vorbeasca cu ele, să le alinte cu privirea, cu inima. Sunt femei care vibrează doar la atingeri sufleteşti. Şi nu e o glumă. Asa sunt ele construite. Simt fiecare adiere ca pe o mângâiere, până dincolo de suflet. Şi acum, in prag de primăvară, îi intreb pe domnii, componenţi ai taberei adverse, ce bărbat al acestor vremuri, in care toţi vor sa fie "frumoşi, deştepţi, cu bani şi cu "x" amante, cât mai tinere şi cât mai frumoase", are timp pentru "absurdele" necesităţi emoţionale şi afective ale unor astfel de femei.

Aş vrea să cunosc şi eu unul... Sunt femei pe care nu le interesează în mod special ce face un bărbat cu trupul lui.
Chiar sunt confidente perfecte pentru tot felul de aventuri masculine.
Dar trebuie să spună ei singuri despre ce e vorba, să nu afle ele de la alţii, fiindcă, fără să vrea neapărat, astfel de femei află întotdeauna. In schimb, aceste femeii sunt foarte posesive afectiv, emoţional, sufleteşte. Dacă cineva le-a înşelat, s-a sfârşit. Fără cale de intoarcere. Gelozia afectivă se manifestă uneori foarte simplu şi elegant: prin plecări. Astfel de femei pleacă. De multe ori, chiar renunţă să mai viseze sau să mai aştepte iubirea.
Li se pare suficient că unui bărbat, oricare ar fi el, măcar să-i pese de ce se întâmplă cu ele. Acest "să-i pese" însemnând doar un gest, un telefon, o privire, un semn din care ele să înţeleagă, dar mai ales să simtă, ca măcar o secundă dintr-o lună, bărbatul acela s-a gândit pur şi simplu la ele.
Fără să vrea nimic pentru ele sau pentru el. Dar nici asta nu se prea întâmplă. Astfel de femei sunt cautate de bărbaţii care au nevoie de bani, de cunoştinţe, cărora să li se rezolve probleme, de mâncare, de tigări, de mers la cumpărat haine, de împăcat cu soţia, iubita, de păstrat confidenţialitatea amantei, de medicamente, de dus la doctor, de tratat urmările beţiilor, de îngrijit morminte, de introdus acţiuni de divorţ, de plătit facturi, de organizat zile aniversare... şi lista e incredibil de lungă şi diversă.
Şi din când in când, mai primesc şi te o cerere in căsătorie, care le uimeşte de fiecare dată cu egoismul care răzbate din ea. Trăim un timp în care bărbaţii sunt foarte grăbiţi şi foarte ocupaţi.
Au afaceri, au prieteni, au problem
e, au amante, au familii, au maşini, au... au... au... In schimb nu au timp şi au din ce in ce mai putin suflet de dăruit. Poate e absurd să generalizez, dar am întâlnit foarte multe femei care suferă din cauza indiferenţei şi graba bărbaţilor... Marea problemă nu e ce se întâmplă în dormitor, între un bărbat şi o femeie.
Marea mea problemă e dincolo de dormitor. A doua zi, a treia zi. Ce rămâne, dacă rămâne ceva din vibraţia sufletului care a muşcat plăcerea cărnii.
De obicei e doar... tăcere şi indiferenţă. Până la o noua vibraţie sexuală... Nu cred ca performanţele sexuale sunt condiţia esenţială a unei relaţii între un bărbat şi o femeie. Nici expresia unei iubiri.
Binele acela trupesc poate f
i un aspect necesar, dar cred că pentru o femeie, condiţia absolut obligatorie e să îi fie bine sufleteşte. Să-i fie cald în inimă şi în priviri. Şi nu doar atunci, o clipă, ci mai ales a doua zi, a treia zi...
Dar
bărbaţii nu au timp sau nu au chef decât de legături trecătoare şi foarte multe femei trebuie să se închidă mereu... în gustul ucigător al gândului de a fi fost doar un trup râvnit. Sau să plece... Unde? Spre cine? Spre o nouă singurătate? Câti din barbatii acestui timp s-au gândit să afle câte ceva despre iubitele lor, punându-le întrebări de genul:

-când ai câ
ntat ultima dată... când ai plâns ultima dată...
-când ai fost ultima
dată egoista şi ţi-a prins bine...
-când ai dansat ultima
dată...
-când te-ai uitat pe furi
ş la un bărbat ultima dată...
-când ai fost la mare ultima
dată...
-când ai spus ceva urât ultima
dată...
-când te-ai tocmit ultima
dată...
-când ai fost cinica ultima
dată...
-când
ţi-ai reprimat un vis ultima dată...
-când nu ai mai tinut cont de nimic ultima
dată...
-când ai probat o rochie mai veche ultima
dată...
şi chiar să şi aştepte răspunsuri. Şi să simtă că aerul dintre ei e prea rarefiat...

Sunt femei care nu pot rămâne lângă un bărbat, dacă nu le e bine sufleteşte. Indiferent de ce alte avantaje ar putea beneficia.
Ele sunt nevoite s
ă rămână... iubitele vântului. Şi e chiar vântul (nu e domnul Vîntu, cum s-ar putea inţelege). Şi chiar dacă e "rece", am cunoscut femei care preferă răceala vântului, decât zăpada unei inimi de bărbat. Şi dăruindu-şi trupul vântului şi sufletul tăcerii, pot din nou să viseze, să cânte, să danseze în braţe de frunze şi iarbă. Astfel ele devin femei-prieten. Şi tot ele susţin cu tarie că intre rolul de femeie şi cel de femeie-prieten e întotdeauna de preferat al doilea. Vine o vârstă când femeile nu mai aşteaptă prinţi călare pe cai albi... Aşteaptă un bărbat obişnuit, după care nu toate femeile întorc capul... poate ceva mai mult sentimental... un om impresionat de descoperirile sufletului, un om care se miră cu sinceritate de vibraţiile unei iubiri târzii, un om care crede că primeşte daruri preţioase, ascunse intr-o privire sau intr-un zâmbet, un om "agresiv de sincer", un om care ştie să aprecieze emoţia şi simplele bucurii ale unei zile, un bărbat pornit cu sufletul pe urmele unei femei, un bărbat care vrea să vorbească cu o femeie, un bărbat care şi-ar dori un răspuns la zâmbetul tandru şi protector trimis unei femei...
Primăvara femeilor singure... s-o aşteptăm iarăşi, iubind... visând şi... sperând.
Poate, cine ştie...


http://www.markk.info/iubitavantului/iubitele-vantului.html - Gabriela Hrebenciuc

vendredi 13 février 2015

Amintiri prin Cișmigiu


Just for remember my old friend, mă gândesc foarte des că atunci când lași indescifrabila ta realitate, să-mi spună că nu mai ești nicăieri, ești de fapt în sufletul meu.Și orice drum, loc, gând sau amintiri comune iți/îmi va/vor vorbi de noi întotdeauna, oricât ne-am ignora unul pe celălalt sau oricât ne-am izola unul de celălalt




mercredi 28 janvier 2015

Gânduri pentru tine, străine



           Bună străine,
    Știu că nu obișnuiești să mă citești, dar într-o zi tot  o vei face. Fiind aici, atât de departe de casă, nu-mi pot lua gândul de la tine. E ciudat cum resping dar și atrag aceste gânduri legate de tine.
    Cineva spunea că figura pe care o ai e cea formată până la 40 de ani. Toate expresiile pline de tristețe, de supărare, de bucurie, de liniște sau de neliniște, devin adevărul adevărat. O femeie le poate ascunde cu machiajul, dar fața, așa cum e ea, este ca o oglindă care-ți arată cine ești, ce ai ajuns, îți arată mulțumirile și regretele. Aşa o fi....
    De aceea, când mă uit la mine, mă întreb continuu : de ce?
    Ai idee cât mi-aș dori să pot comunica cu tine, să-ți pot spune liniștită, fără patimă, fără remușcări, fiecare trăire pe care o am? Dar tu nu știi, nu vrei sau încă n-ai învățat să comunici cu o femeie ca mine.
    Nu e un reproș, e doar o constatare. Și sincer, nici măcar nu știu ce-mi doresc de la tine.
    În adâncul sufletului meu, ştiu că amândoi avem suficient de multă forţă şi voinţă ca să ne găsim sau regăsim drumul spre noi. Trebuie doar să vedem calea pe care ar trebui sa o urmăm.
    Singura mea mare rugăminte la tine este: comunică cu mine. Când ţi-e bine, când ţi-e rău, când mi-e bine sau când mi-e rău.  Zile întregi de tăcere nu fac bine nimănui.
    Cumva, nu ştiu cum, avem destinele legate. Parcă ar fi trebuit să ne intersectăm, şi indiferent de ceea ce ai zice, ne vom ajuta reciproc toată viaţa. Simt asta în adâncul sufletului meu, într-un fel în care nu-l pot explica.
    De fiecare dată când mă uit la tine mă umple un sentiment de infinită tandreţe, la fel de inexplicabil, ca toate celelalte trăiri care se nasc datorită ţie. De ce simt asta? De ce-mi doresc de fiecare dată să te protejez sau să mă las protejată de tine?
    N-o să-ţi uit niciodată reacţia şi nici expresia avută când ai citit "străinul naufragiat". Acea reacţie mi-o păstrez în suflet ca pe o icoană. A fost ca şi cum ţi-ai fi deschis inima, eu mi-aş fi pus atingerea în ea, ai închis-o la loc, şi atingerea mea a rămas adânc închisă în tine. Ai idee ce înseamnă să simţi aşa ceva?
    Mi-aş fi dorit mult să pot comunica cu bărbatul acela atât de emoţionat, pe care l-am zărit o clipă. Atât ai coborât garda, o clipă, dar suficient cât pentru o întreagă viaţă. Destul cât să fiu profund impresionată de ceea ce se ascunde în spatele măştii pe care o afişezi zilnic. Eşti un bărbat minunat, special dar dificil şi plin de controverse, dar care, sper, ai şi foarte multe de dăruit.
     De aceea, străinul meu prieten, dăruieşte ca să poţi primi. Dacă doar primeşti şi nu vei da în aceeaşi măsură, tu vei fi singurul care va pierde. Se spune că menirea unei femei este de a da, dar şi ea se cere răsplătită. Iar eu nu vreau altă răsplată decât aceea de a primi în aceeaşi măsură în care şi dau:  trăiri, momente, senzaţii, vorbe..... 
    Crezi că vei reuşi să faci asta?
    O noapte minunată (la mine) şi o seara minunată (la tine).

mardi 27 janvier 2015

Gia Sena (For you)



Gia Sena (For you) - Themis Adamantidis
 Don't don't imagine that we will be apart
I'm the sun and you the morning star
Noone has ever lived a love like this
Whatever happens,wherever I will be and wherever are you
Our love will stay don't care don't be afraid
Know that I will be by your side for ever
For you for you all my life
my light my breath
my two eyes if you want for you
For you whatever I believe and have
For you I can endure everything and for you I will be living
Whatever happens,wherever I will be and wherever are you
Our love will stay don't care don't be afraid
Know that I will be by your side for ever
For you for you all my life
my light my breath
my two eyes if you want for you
For you whatever I believe and have
For you I can endure everything and for you I will be living

samedi 24 janvier 2015

Mustrare pentru un drag prieten



        Dragul meu drag prieten, îţi scriu aici pentru că altfel ştiu că nu mă vei asculta. Îţi poţi găsi orice motivaţie vrei dar adevărul nu e decât unul singur: eşti îndrăgostit, îţi doreşti prezenţa acelei femei în viaţa ta, doamna ta va fi devastată iar tu nu vei avea suficient de mult respect pentru tine şi pentru ea, ca să poţi spune civilizat: mulţumesc minunată doamnă, dar drumurile noastre se despart aici (deoarece în adâncul sufletului tău ştii cât de nemernic ai putut să fii şi nu-ţi permiţi sa roşeşti de jenă, în faţa doamnei tale, când ţie ţi se îmbujorează obrajii pentru că eşti îndrăgostit) . 
       Sincer? Îmi pare rău că treci prin toate astea. Dar te rog, din prietenia care ţi-o port, încearcă să fii sincer cu tine, fii cel mai înverşunat critic al tău şi, într-un final, vei reuşi să găseşti drumul pe care simţi că trebuie să mergi. Încearcă să ieşi din zona crespusculară în care ai intrat şi nu uita că multe temeri izvorăsc din oboseală, frustrare şi singurătate.
       Ia-ţi un răgaz pentru tine ca să poţi fi răgazul altora. Nu mai căuta să te adăposteşti în sufletul cuiva, ca într-o biserică în care speri să-ţi găseşti liniştea. Liniştea aceea pe care o căutăm noi, sufletele neîmblânzite, n-o putem găsi decât în noi, şi tu ştii foarte bine asta.
       Nu poţi conserva decât pacea din sufletul tău, indiferent de luptele şi de aspiraţiile tale în confuzia zgomotoasă a propriei vieţi. 
       Şi fii atent: viaţa ta, cu toate amăgirile sale, problemele ingrate şi dorinţele înfrânate este un lucru nemaipomenit.
       Ai avut parte de iubiri cum puţini au în viaţă, de femei minunate, de o frumuseţe sufletească cum unii nici nu ştiu că există.
       Eu doar atât îţi doresc: încearcă să fii fericit şi împacă-te cu tine. 


 

jeudi 1 janvier 2015

La mulți ani 2015!

Dragii mei dragi prieteni, vă doresc ca 2015 să vă aducă visuri ce n-au fost visate dar sunt împlinite, bucurii la care nu v-ați gândit, dar pe care le trăiți, magie permanentă în sufletele și inimile voastre și mai ales bucuria de a trăi fiecare moment cu speranță, iubire și implinire. La mulți ani!

mercredi 8 octobre 2014






I can feel your smile
rest upon my face
And I can feel the warmth
and gentleness of your embrace


I can hear your laughter
it’s music to my ears
And your voice still whispers to me
and wipes away my tears

I imagine you
right here with me
the one and only place
you are meant to be

This is your home
here in my heart
but fate has been unkind
and time has kept us apart

So, I imagine you
right here with me
I remember that sparkle
that dances in your eyes
when something makes you happy
just to be alive

I remember your spirit
and how it set me free
How the tender side of you
put me at ease

I imagine you
right here with me
the one and only place
you are meant to be
This is your home
here in my heart
but fate has been unkind
and time has kept us apart

So, I imagine you
right here with me

http://www.thepoetrypad.com/love-poems/i-imagine-you





jeudi 25 septembre 2014

Mi-e dor de mine iubită





         Mi-am uitat privirile în zâmbetul tău. Am ochii goi și sufletul plin de amintirea atingerilor tale. Nasc în fiecare minut doruri de tine și-mi pierd în fiecare clipă gândurile legate de noi. Dansez, sub lună plină, în vâltoarea focului aprins de scânteia dintre viața ta și-a mea, cu bucuria unui animal sălbatic ce-nfruntă, fără temeri, furtuna. Mă pierd în nebunia piruetelor, desenate printre flăcările ce prind aripi și mă frâng de dorul brațelor tale. Plouă prin mine, iar fulgerele îmi brăzdează palmele arse, de dorințe ce nu mai pot fi rostite.  Îmi pun obsesiv întrebarea: cum să descopăr cuvintele ce pot ajunge în inima ta?
         Mi-e dor de mine iubită și nu știu cum să-mi mai fac auzită chemarea. Am uitat melodia mâinilor noastre iubindu-se pe clapele unui pian fără culoare.  Oare cum era?
          Ahhh, mi-e dor de mine iubită......