Şi.....doare

E atâta tăcere în singurătatea noastră
Încât nu mai pot vedea drumul spre tine
Mă împiedic de toate gândurile aruncate
De fiecare dintre noi, într-un moment de bucurie,
Care nu prevestea nicicum această profundă tristeţe.
E atâta răceală în sufletele noastre acoperite de nesiguranţă
Încât am pierdut strălucirea privirilor temătoare dar atât de fericite
Atunci când uitam de lume, de tristeţe, chiar şi de noi,
Când reuşeam să ne îngemănăm speranţele şi viitorul
Într-o singură dorinţă, născută din istovita noastră căutare.
N-o să uit niciodată cum m-ai privit pentru o secundă,
Când viaţa mea toată s-a oglindt adânc în ochii tăi,
Şi privirile tale, de obicei pline de umbre, s-au luminat,
Într-un moment magic, care va fi doar al nostru, al meu şi al tău,
Şi nimeni, în toată viaţa noastră, nu-l va putea reconstrui.
Mi-e dor şi.....doare.
Mi-e rău şi.....doare.
Mi-e sete de noi şi......doare.
Te iubesc şi.....doare. 

Momentul perfect

Ridic privirea spre tine. Priveşte-mă, te rog. Vreau să prind căldura tuturor trăirilor tale, în acest moment perfect care te lasă fără răsuflare, în care plângi şi râzi, uiţi să respiri, îţi aminteşti că trăieşti şi în care reuşeşti să găseşti puterea de a mai face un pic de loc în inima ta. 

Nu pleca! Sau dacă pleci, revino... Dacă mă aştepţi voi găsi puterea de a mă regăsi. 

Închid uşa şi las afară ziua zbuciumată. E incredibil cât de multă linişte găsesc, trăind acest moment, în fiecare bătaie a inimii.

Mulţumesc....