Darul lui Dumnezeu

Atunci cand esti lumina care-i transforma intunericul in scrum,
cand toate bucatile din suflet se intrec care sa te iubeasca mai mult,
cand te iubeste nebuneste, anormal de nefiresc,
cand esti iubirea intregii sale vieti,
cand ii esti intregul suflet,
cand te doreste si atunci cand doarme,
cand intreaga iubire e nebunie asumata,
cand esti ingerul intregii sale vieti,
cand ii esti gheata si vapaia din suflet, necunoscute si nemarturisite,
cand simti ca mori de dor,
cand esti soarele si luna, si toate stelele stiute si nestiute,
cand esti toata galaxia, numai galaxia sa,
cand iubirea nu mai are intensitate, pentru ca nu mai are limite,
cand ii ramane impregnat, in suflet, gustul buzelor tale,
cand iti inspira mirosul si nu se mai poate satura de el,
cand dragostea pe care i-o porti poate remodela caractere si schimba vieti,
cand ii esti sufletul ratacit prin lume, regasit si imbratisat,
cand ii esti "darul lui Dumnezeu",
Oare atunci poti sa mai vorbesti doar despre dragoste?
Sau despre miracolul ca ti-ai gasit intregul?