Bună străine,
Știu că nu obișnuiești să mă
citești, dar într-o zi tot o vei face. Fiind aici, atât de
departe de casă, nu-mi pot lua gândul de la tine. E ciudat cum resping
dar și atrag aceste gânduri legate de tine.
Cineva spunea că figura pe
care o ai e cea formată până la 40 de ani. Toate expresiile pline de
tristețe, de supărare, de bucurie, de liniște sau de neliniște, devin
adevărul adevărat. O femeie le poate ascunde cu machiajul, dar fața, așa
cum e ea, este ca o oglindă care-ți arată cine ești, ce ai ajuns, îți
arată mulțumirile și regretele. Aşa o fi....
De aceea, când mă uit la mine, mă întreb continuu : de ce?
Ai idee cât mi-aș dori să
pot comunica cu tine, să-ți pot spune liniștită, fără patimă, fără
remușcări, fiecare trăire pe care o am? Dar tu nu știi, nu vrei sau încă
n-ai învățat să comunici cu o femeie ca mine.
Nu e un reproș, e doar o constatare. Și sincer, nici măcar nu știu ce-mi doresc de la tine.
În adâncul sufletului meu, ştiu că amândoi avem suficient de multă forţă şi voinţă ca să ne găsim sau regăsim drumul spre noi. Trebuie doar să vedem calea pe care ar trebui sa o urmăm.
În adâncul sufletului meu, ştiu că amândoi avem suficient de multă forţă şi voinţă ca să ne găsim sau regăsim drumul spre noi. Trebuie doar să vedem calea pe care ar trebui sa o urmăm.
Singura mea mare rugăminte
la tine este: comunică cu mine. Când ţi-e bine, când ţi-e rău, când mi-e bine
sau când mi-e rău. Zile întregi de
tăcere nu fac bine nimănui.
Cumva, nu ştiu cum, avem
destinele legate. Parcă ar fi trebuit să ne intersectăm, şi indiferent de ceea
ce ai zice, ne vom ajuta reciproc toată viaţa. Simt asta în adâncul
sufletului meu, într-un fel în care nu-l pot explica.
De fiecare dată când mă uit
la tine mă umple un sentiment de infinită tandreţe, la fel de
inexplicabil, ca toate celelalte trăiri care se nasc datorită ţie. De ce
simt asta? De ce-mi doresc de fiecare dată să te protejez sau să mă las
protejată de tine?
N-o să-ţi uit niciodată
reacţia şi nici expresia avută când ai citit "străinul naufragiat". Acea reacţie mi-o păstrez în suflet ca pe o
icoană. A fost ca şi cum ţi-ai fi deschis inima, eu mi-aş fi pus
atingerea în ea, ai închis-o la loc, şi atingerea mea a rămas adânc închisă în tine. Ai idee ce înseamnă să simţi aşa ceva?
Mi-aş fi dorit mult să
pot comunica cu bărbatul acela atât de emoţionat, pe care l-am zărit o
clipă. Atât ai coborât garda, o clipă, dar suficient cât pentru o întreagă viaţă. Destul cât să
fiu profund impresionată de ceea ce se ascunde în spatele măştii pe
care o afişezi zilnic. Eşti un bărbat minunat, special dar dificil şi
plin de controverse, dar care, sper, ai şi foarte multe de dăruit.
De aceea, străinul meu prieten, dăruieşte ca să poţi primi. Dacă
doar primeşti şi nu vei da în aceeaşi măsură, tu vei fi singurul care
va pierde. Se spune că menirea unei femei este de a da, dar şi ea
se cere răsplătită. Iar eu nu vreau altă răsplată decât aceea de a primi în aceeaşi măsură în care şi dau: trăiri, momente, senzaţii,
vorbe.....
Crezi că vei reuşi să faci asta?
O noapte minunată (la mine) şi o seara minunată (la tine).
Aucun commentaire:
Publier un commentaire
Remarque : Seuls les membres de ce blogue sont autorisés à publier des commentaires.