Vorbe răscolite despre "mizeria umană"

              Cât de sincer ne permitem să vorbim despre mizeria umană? Nu doar cea pe care o sesizăm zilnic sau ocazional, ci aceea pe care avem impresia că n-o putem găsi în sufletele noastre sau în sufletele celor pe care-i investim cu toate sentimentele noastre frumoase?
              Aproape niciodată....
              De ce? Are o formă prea pură acolo unde zace ascunsă, adânc în sufletul nostru. O ridiculizăm, înfierăm, exterminăm, etc. atunci când o sesizăm la altcineva, dar când e vorba de propria noastră mizerie, "uităm", inexplicabil de altfel, de existenţa ei. În noi, minunaţii şi extraordinarii "noi", pur şi simplu nu există.
             Cât de mizerabili putem fi şi cât de jos putem ajunge, în adâncul haznalei abjectelor sentimente umane? Întotdeauna spun "mai jos de-atât nu se poate" şi-ntotdeauna mi se demonstrează că se poate şi că această hazna, practic nu are limită.
            Că mizeria umană, surprinzător încadrată la sentimente umane, dar foarte reală, este apanajul oamenilor deştepţi, calculaţi, fără suflet şi care, în loc de inimă, au o listă de nevoi de satisfăcut, indiferent de cadavrul pe care care calcă, acum, peste un minut sau peste două sau oricând au poftă domniile lor să păşească, în decursul vieţii lor mizerabile.
            Şi-astfel, mizeria umană, se manifestă zilnic printre noi, o acceptăm, o tolerăm, uneori o şi copiem, sătui să ne-o încasăm doar noi şi înrăiţi la maxim de dorinţa de a şi-o încasa şi alţii.
            În înţelepciunea lui, Alfred de Musset spunea că "uitarea este vechiul leac pentru mizeria umană". Dacă ar fi ştiut câtă dreptate şi forţă au spusele lui....... De aceea, locuitorii, păstrătorii şi apărătorii înfocaţi ai haznalei abjectelor sentimente umane, se lecuiesc miraculos de fiecare dată de această "boală", renasc din propria mizerie şi păşesc senini şi netemători către cel de-al "n"-lea potenţial cadavru pe care să calce în drumul lor către bifarea listei cu nevoi de satisfăcut.
             Când ne "jucăm" cu gunoiul, dragii mei, ajungem să mirosim ca el, ajungem sa-l tolerăm, să-l "înfrumuseţăm", dar la oricâte artificii de cosmetizare am apela, vom rămâne cu mirosul lui în nări toată viaţa. E pestilenţial şi miroase a hazna. Şi te va lăsa marcat pe viaţă....atât cât îţi este dat să o trăieşti.