Mi-am uitat privirile în zâmbetul tău. Am ochii goi și sufletul plin de amintirea atingerilor tale. Nasc în fiecare minut doruri de tine și-mi pierd în fiecare clipă gândurile legate de noi. Dansez, sub lună plină, în vâltoarea focului aprins de scânteia dintre viața ta și-a mea, cu bucuria unui animal sălbatic ce-nfruntă, fără temeri, furtuna. Mă pierd în nebunia piruetelor, desenate printre flăcările ce prind aripi și mă frâng de dorul brațelor tale. Plouă prin mine, iar fulgerele îmi brăzdează palmele arse, de dorințe ce nu mai pot fi rostite. Îmi pun obsesiv întrebarea: cum să descopăr cuvintele ce pot ajunge în inima ta?
Mi-e dor de mine iubită și nu știu cum să-mi mai fac auzită chemarea. Am uitat melodia mâinilor noastre iubindu-se pe clapele unui pian fără culoare. Oare cum era?
Ahhh, mi-e dor de mine iubită......
Cata durere, palpabila aproape. Pacat!
RépondreEffacerMultumesc de trecere Fabiana. N-am intentionat sa scriu cu tristete Textul nu exprima durere, ci rememorarea bucuriei cu care au fost traite sentimente unice, Cine a trait astfel de momente nu se poate simti decat binecuvantat.
RépondreEffacerAs fi vrut sa nu comentez, dar mi se pare ziua cea mai potrivita pentru un astfel de text. Ma uit ca -ntr-o oglinda si parca imi vad sufletul. Doar tie ti-e dor de tine iubita? Doar tie?
RépondreEffacer