Iubiri negociate

Aud din ce în ce mai des noțiunea de "iubire negociată". Și mă înfior. Și încep să mă întreb: te sacrifici sau te compromiți iubind? O iubire negociată duce la pierderea oricărei speranțe sau naște un compromis?

În ceea ce mă privește există un singur răspuns: dacă negociezi nu poți fi în stare să iubești. N-ai avea cum, pentru că iubirea înseamnă lipsa oricăror limite. Înseamnă abandon, speranță, lumină, putere de a dărui. Cum să poți negocia toate acestea? Ți-ai putea negocia trăirile de moment? Ți-ai putea negocia gesturile spontane?  Ți-ai putea negocia zâmbetele scăpate, furișate sau născute din atingerea caldă a celui pe care-l iubești?

Când iubești îți dorești căldura privirilor iubitului tău, plăcerea gândurilor vinovate, multitudinea trăirilor născute din visurile tale nerostite vreodată.

Crezi că se poate negocia ceva? Nu.

Poți doar să iubești, așa cum n-ai mai făcut-o niciodată, cu sălbăticia simțurilor dezlănțuite, cu inconștiența trăirilor din plin gustate, cu  bucuria amintirilor rememorate.

Când începe negocierea începe și căderea. Atunci uiți cum e să trăiești, uiți cum e să fii liber și te trezești înlănțuit. Când accepți negocierea ai acceptat și dispariția magiei ce vă lega. Și sunteți pierduți. Și nimeni nu vă mai regăsește. Nici măcar voi.

Și mai e de făcut un singur lucru: să înveți să trăiești cu durerea.

Și-astfel ajungi  să-ți pierzi iubirea.