Serendipity sau aptitudinea de a face descoperiri norocoase la întamplare

În seara asta, un vechi prieten, mi-a amintit de acest  film minunat "Serendipity", pe care o prietenă foarte dragă sufletului meu mi l-a recomandat în 2003. Este o comedie romantică despre influenţa destinului asupra a doi oameni care se caută doar unul pe celălalt. Pe scurt acţiunea filmului este următoarea:

Într-o aglomerată zi de cumpărături din iarna lui 1990, Jonathan Trager o întâlneşte pe Sara Thomas. Doi străini în New York, drumurile lor se întretaie odată cu goana nebună după cadouri de Crăciun, iar ei cad victime unei puternice atracţii reciproce. Deşi fiecare are deja câte o relaţie cu altcineva, Jonathan şi Sara îşi petrec seara hoinărind prin Manhattan, fără măcar să-şi ştie numele. Dar, când seara se sfârşeşte, cei doi sunt obligaţi să facă următorul pas. Jonathan îi cere numărul de telefon, dar Sara sugerează să lase mai bine soarta să decidă asupra viitorului lor. Astfel, ea îşi scrie numele şi numărul de telefon pe o carte, pe care o dă unui anticar, iar el îşi scrie numele şi numărul de telefon pe o bancnotă pe care o schimbă la un magazin. Dacă sunt predestinaţi să fie împreună, spune Sara, cartea şi bancnota se vor întoarce în posesia lor, iar ei se vor regăsi.
Câţiva ani mai târziu, vieţile lor s-au schimbat radical şi fiecare este pe punctul de a se căsători cu altcineva. Dar amândoi hotărăsc în secret că trebuie neapărat să încerce să se vadă pentru ultima dată şi să se convingă dacă erau predestinaţi să fie împreuna sau nu. Astfel au putut să păcălească destinul, să-şi ia soarta în propriile mâini şi să rămână împreună.

Credeţi-mă că este un film care meriă fie văzut şi mai ales înţeles. Dialogurile, decorurile şi subtilităţile sunt minunate. Cel puţin aceasta este părerea mea.
Impresionată de poveste şi inspirată de acţiunea filmului am scris, la acea vreme, următorul text:

În seara aceasta, un film special mi-a dezvăluit că accidentele pot fi uneori fericite şi m-a învăţat să cred în speranţă. Şi-astfel am realizat că în viaţa mea intrase, brusc şi fără niciun presentiment, un om minunat care m-a lăsat să alunec în sufletul lui, aproape fără să conştientizez că o fac.

Dintr-o dată sufletul meu orfan de dorinţă şi tandreţe s-a trezit înfiat. Am vrut să fug, dar m-am trezit copleşită de tumultul de senzaţii si dorinţe care se cereau împlinite. Cum aş fi putut să fac faţă atâtor trăiri întârziate?
El m-a învăţat că dragostea nu înseamnă numai singurătate şi disperare şi mi-a arătat cum te poţi deschide spre lume atunci când trăirile îţi sunt împărtăşite.
Îi mulţumesc pentru că şi-a deschis sufletul să mă primească şi să mă redea vieţii, facând ca toate celelalte cuvinte să fie de prisos...