Priveşte-ţi tresărirea aripilor deschise spre zborurile programate în serile cu lună plină. Umpleţi privirea cu liniştea curcubeelor născute de lună şi lasă-te adorat de palidele ei străluciri. Îi simţi energia?
Priveşte-ţi abandonul, în verdele ochilor mei, adânc scufundaţi în mările lunii. Ascultă zgomotul nisipului strecurându-se prin spărturile secundelor adunate ca să ne dăm seama cât de mult a trecut de când nu mai suntem împreună.
N-ar trebui să ne doară frigul ce izvorăşte din tremurul, abia perceptibil, al timpului prins la înghesuială? Uităm de fiecare dată că tresăririle ni se adună în suflet, ca lacrimile unei nopţi nedormite, acceptând realitatea când ne e prea frig şi când e prea târziu să mai găsim căldura. Încercând să explorez adâncul ochilor tăi, te-am abandonat în ochii mei.
Şi-apoi a urmat inevitabilul: căutând în tine BĂRBATUL, am pierdut în mine FEMEIA. Acum suntem pierduţi în întuneric.
Aucun commentaire:
Publier un commentaire
Remarque : Seuls les membres de ce blogue sont autorisés à publier des commentaires.