Străine, tu cel născut din tainica iubire a pământului cu marea, porţi în suflet misterioase furtuni, adânc ascunse-n gândurile păgâne ale nisipurilor Deltei. Ai vocea caldă ca dansul lin al cailor sălbatici, reflectat în undele tăcute. În vorbele tale se simte freamătul stufului şi tânguirea apelor Dunării atunci când pier în mare.
Dă-mi voie să mă cuibăresc în sufletul tău, să ascult vocile nevăzute ale tainelor Deltei, să-mi găsesc liniştea demult pierdută, să regăsesc în mine femeia.
Lasă-mă să-ţi sărut inima, străine, ca să nu uiţi niciodată că mi-ai permis, chiar şi pentru o secundă, să mă refugiez în sufletul tău.
Pentru toată această taină împartăşită nu pot decât să-ţi multumesc.
Dă-mi voie să mă cuibăresc în sufletul tău, să ascult vocile nevăzute ale tainelor Deltei, să-mi găsesc liniştea demult pierdută, să regăsesc în mine femeia.
Pentru toată această taină împartăşită nu pot decât să-ţi multumesc.
Un text foarte frumos. Fericit trebuie sa fie acel "strain misterios". Credeam ca pot fi numai critic dar, de data asta, contemplu si spun ca mi-as dori ca cineva sa scrie un astfel de text si pentru mine.
RépondreEffacerMultumesc pentru trecere. Si bafta, nu tot ceea ce pare real e si adevarat:)
RépondreEffacer