Mulţumesc vouă, dragii mei prieteni

Lui Sorin Stanciu, cu toată prețuirea

     Când mă regăsesc singură, în dimineţile obosite ale unei vieţi care parcă nu-mi mai aparţine, mă întorc în timp şi privesc, prin amintiri, chipurile tuturor celor care mi-au marcat, la un moment dat, destinul. Şi plâng, şi râd, si ma întristez, si mă bucur, şi rămân pe gânduri, si-mi fac speranţe....

     Dar de fiecare dată, mă adăpostesc în sufletele celor care şi-au lăsat permanent deschisă uşa inimii pentru mine. Mă simt atât de bine, cuibărită în cotloanele sufletelor lor, unde mai descopăr, mereu, câte ceva nou pentru mine. Un "ceva" care mă alină, îmi dă sperantă, mă îndreaptă spre mai bine.

     Si-atunci, simţind acea minunată stare de bine, îmi dau seama că există persoane cărora, poate, nu le-am mulţumit niciodată pentru că există sau au existat în viaţa mea, pentru că au fost acolo când aveam nevoie, conştient sau inconştient, de ele.

     Cum oare am putut uita, sau n-am gasit minutul necesar sa pot spune: îţi mulţumesc că eşti lângă mine?

     De aceea, dragii mei prieteni, permiteţi-mi azi, să vă mulţumesc pentru toate momentele frumoase şi trăirile speciale sădite în inima, sufletul şi amintirile mele, pentru toate cuvintele minunate, gesturile şi privirile calde pe care mi le-aţi dăruit, la un moment dat, în viaţă.

    Vă mulţumesc că-mi permiteţi să mă ascund în sufletul vostru, atunci când fug de mine, şi-mi doresc să ştiu ceea ce am fost şi nu ceea ce sunt, ca să mă pot reîntoarce ceea ce vreau să fiu.