Un blog despre suflet şi despre gândurile unei femei care, încă, mai are ceva de spus
Bun venit!
Bine ai venit căutătorule de drum şi suflet. Sper că aici, pe acest blog, printre frânturile de suflet şi gândurile aruncate la întâmplare, vei găsi locul potrivit şi răgazul necesar să te odihneşti şi să te regăseşti. Iar la plecare lasă-mi, te rog, un semn al trecerii tale.
Eşti miracolul meu din lumi neştiute,
Cu iubiri ancestrale şi doruri hazard,
Cu vâltori de trăiri în suflete mute,
Ce la viaţă pornesc şi-au iubirea stindard.
Îmi prinzi ochii în suflet şi privirea mi-o mângâi,
În tine m-ascunzi şi în tine renasc,
Blana ta este locul unde tristeţea mi-o mântui,
Când în braţe mă învălui şi în inimă-ţi ard.
Te privesc cu uimire şi timidă m-apropii,
Luminezi cu căldura-ţi toată negura grea,
Mi-e bine cu tine, te simt cu totul alături,
Tu Lupule Alb, tu dragostea mea.
Am oprit în loc clipa, în care dragostea ta a adormit liniştită în sufletul meu veşnic tânăr. Nu-mi mai aduc aminte minutele în care dispăreai pe furiş din toate gândurile mele, pentru că niciodată n-am putut să mă satur de secundele în care iubirea ta mă învăluia. Trăiam, respiram, doream, realizam pentru momentul în care mă simţeam cea mai iubită femeie de pe acest pământ. Mă odihneam lasciv în braţele tale, pentru că în toate-ţi venele curgea, fluid, iubirea ta pentru mine. Dansam, în miimi de secundă, toate trăirile noastre unice, respiram, în secunde, toate sentimentele ce luau naştere din noi şi trăiam, în minute, toate speranţele noastre. Ce poate fi mai frumos pe acest pământ decât copilul născut prin noi: dragostea noastră?
Când mă regăsesc singură, în dimineţile obosite ale unei vieţi care parcă nu-mi mai aparţine, mă întorc în timp şi privesc, prin amintiri, chipurile tuturor celor care mi-au marcat, la un moment dat, destinul. Şi plâng, şi râd, si ma întristez, si mă bucur, şi rămân pe gânduri, si-mi fac speranţe....
Dar de fiecare dată, mă adăpostesc în sufletele celor care şi-au lăsat permanent deschisă uşa inimii pentru mine. Mă simt atât de bine, cuibărită în cotloanele sufletelor lor, unde mai descopăr, mereu, câte ceva nou pentru mine. Un "ceva" care mă alină, îmi dă sperantă, mă îndreaptă spre mai bine.
Si-atunci, simţind acea minunată stare de bine, îmi dau seama că există persoane cărora, poate, nu le-am mulţumit niciodată pentru că există sau au existat în viaţa mea, pentru că au fost acolo când aveam nevoie, conştient sau inconştient, de ele.
Cum oare am putut uita, sau n-am gasit minutul necesar sa pot spune: îţi mulţumesc că eşti lângă mine?
De aceea, dragii mei prieteni, permiteţi-mi azi, să vă mulţumesc pentru toate momentele frumoase şi trăirile speciale sădite în inima, sufletul şi amintirile mele, pentru toate cuvintele minunate, gesturile şi privirile calde pe care mi le-aţi dăruit, la un moment dat, în viaţă.
Vă mulţumesc că-mi permiteţi să mă ascund în sufletul vostru, atunci când fug de mine, şi-mi doresc să ştiu ceea ce am fost şi nu ceea ce sunt, ca să mă pot reîntoarce ceea ce vreau să fiu.
