Impostorul jucător de ocazie

Mă amuză mâhnirea întrebărilor mele,
Când ziua devine doar un ciudat coridor
Cu ore închise, cu secunde banale
Şi cu un pătat de tristeţe, tapet bicolor.

Ca într-un meci de canastă în care câştigă
Doar cel ce ştie s-adune secunda corect,
Te exclud impostor jucător de ocazie,
Să-ţi iei ora închisă şi din joc poţi să ieşi.

Noroaie de gânduri mi se adună în cale,
Lăsate în urmă de gându-ţi sărac,
Ah, ce mai râd! E sfârşitul comediilor tale,
Hai pleacă! Eşti cu încă un final mai bogat.

Gries, minunea albă

Există un loc minunat, ca o poveste virgină
al cărui titlu îl găseşti la sfârşit.
Parcă pusă în operă  de-o păgână regină
ce-a ţesut tot ceea ce a dorit şi iubit.
Mă sperie lacrima, cu mersul ei feciorelnic,
când muntele mă cuibăreşte în braţele-i nevăzute.
Senzaţii fierbinţi se îngrămădesc năvalnic
să-şi rostească grabnic cuvintele mute.
Zăpada îmi plânge chipul obosit,
iar privirile îmi nasc uimiri atemporale.
Par înger căzut într-un paradis promis,
iar paradisul se numeşte Gries.