Păstrez vie imaginea palmelor noastre răzvrătite și mărturia privirilor tăcute. Închid, în inimă, căldura tuturor trăirilor tale, mergând singură pe un drum fără destinație finală, conștientă fiind că încerc să găsesc posibilul acolo unde el nu există: în imposibil.
Mă rătăcesc prin ceața tuturor sentimentelor mele, adunate la răscruce de drumuri, încercând să definesc unicitatea emoțiilor trecute, prezente și, sper, viitoare.
Nutresc speranța că tu vei înțelege nevoia mea de împlinire pentru ca măcar o zi să pot trăi fără trecut și prezent. Doar cu viitor. Fără regret, compromis, tăcere și neîmplinire. Ne-am îngemăna sufletele și-am dansa împreună un dans al speranței, al dorinței de noi, al împlinirii. Aș pune capul pe umărul tău și m-aș lăsa cuprinsă de căldura brațelor tale, până când aș uita complet de momentele în care mi-e atât de greu fără tine.
Fără nădejde, simt golul prin care alerg știind că mă voi închide din nou în singurătatea orelor adunate în jurul unei speranțe deșarte. Asta nu mă face să-ți doresc mai puțin prezența, din contră, mă înverșunează să te simt cât mai mult aproape. Numai așa aș putea să trec peste toate nopțile în care voi încerca să-mi înving tăcerea ce-și va face sălaș în sufletul meu.
Dansează cu mine.....
